„Bătrânelul o încalță cu ciupicul, ciupicul se rupe. El, cel bătrân către ea: „eu sunt de vina ca te-am încaltat greșit, bătrânica mea iubita”. Ea zâmbind ii pune mâna pe creștet si-l săruta!”
Iubirea e fără limite de anturaj, e fără simtul înjosirii si rușinii, e fără durere. Iar urma melcului e lucioasa si vie de bucuria lăsată in suflet.
Iubirea pura vine si nu ti-o poate lua nimeni, i-l vezi si știi ca EL e Acela, al tau… unicul si irepetabilul!
Iubirea nu obosește sa aștepte si sa caute oricât ar durea si ar suferi ochii înlăcrima-ti si uscați de dorul celui ce pare ca vine… si totuși dispare cand se apropie…
Iubirea o simti, amețești de dor, o ceri, o plângi si nu încetezi sa o aștepți sa ajunga pura si neînfricată…
Iubirea o simti cu toți porii si toată puterea de care nu vrei sa te desparți niciodata, e ceva fără explicații si frica, e felul in care te vezi in ochii celui in care te visezi!