Cand am nasul infundat – respir prin porii lor. Nu am facut asta doar o data, cred ca o fac zilnic… iar cand nu sunt langa mine, mi-e de ajuns sa ma gandesc la EI.

Respiratia se face lent, profund si fiecare intrare/iesire e unica…

A respira pare usor cand nu-i ai, as zice neinsemnat de usor… cand sunt – e irepetabila si ireparabila! Nu ma joc cu ea, nu o exersez fara sa fiu constienta ca nu se va mai intoarce.

Musc din respiratie ca din marul proaspat rupt… o inghit, o mestec, o las sa ma cuprinda cu de toate… si cand expir… salvez amintirea ei pe raftul nou creat in casa inimii lor, ce e in mine pentru EI.