EL se trezeste dimineata plangand si imi spune ca azi nu vrea la gradinita, cu toate ca ieri venise entuziasmat de acolo.

„- Mami, vezi ce tare tusesc! Nu pot merge la gradinita!”

Asta in ciuda faptului ca nu tusise deloc. In gand imi zic ca o sa treaca si asta, si accept cu zambetul pe buze sa stea acasa.

Ziua a trecut mai putin bine. EL a plans mult. Nu am stiut nici eu, nici EL ce se intampla, a avut si un tantrum… Seara dupa doua ture de special time, incepuse puiul sa zambeasca.

A ajuns si ora somnului. EA nu avea somn (ne trezeste si ne adoarme pe toti dupa bunu-i plac ). Atunci EL isi face curaj si intreaba cu lacrimi in ochi:

„- Mami, tu cu tati o sa imbatraniti si noi n-o sa mai fim impreuna? Eu am plans noaptea trecuta din aceasta cauza, nu stiam cum sa-ti spun…” si se pune puiul pe plans, si a scos asa din el toata emotia si frica ce pusese stapanire pe sufletul lui sincer…

Mi s-au taiat picioarele… asta era… Si m-am pus pe explicat…

– Da, o sa imbatranim… dar asta se va intampla doar atunci cand vei fi pregatit pentru lumea „de afara”, cand vei simti ca poti trai nu doar langa mami si tati, cand vei avea curaj si emotie sa lupti fara noi… si l-am asigurat ca vom fi mereu langa EL…

Au urmat imbratisari si priviri calde…

Ma bucur ca instinctul de mama nu m-a parasit, ca am stiut sa fiu alaturi de EL, chiar si atunci cand nu stiam de ce…