Traind prin prisma copiilor mei, imi vindec traumele, imi alung fricile, imi umplu nevoile si imi completez ‘lipsurile’ emotionale pierdute in frageda pruncie… stau in bratele lor pentru a recupera bratele pierdute candva, undeva in comunismul trecut si neuitat inca… iubirea mult asteptata… cea adevarata si neconditionata o simt abia acum… departe de cresterea mea trupeasca si atat de aproape de cea sufleteasca… e atat de frumos sa simti ca esti iubit pentru tot ce esti… ce simti… ce traiesti… apogeul divin e feeric si nemuritor… doi ingeri vibreaza o data cu mine… urca si coboara doar pentru mine… doar pentru ei ma transform in ce nu am fost vreodata…