27 Septembrie 2019

Și am mai agaugat o dovada la faptul ca ne pierdem unul pe altul … zâmbete invizibile, priviri fulgere pe sub pleoape, gânduri reci, șoapte neparfumate…. ne gândim doar unul la altul dar gândurile nu ne mai ating…
E rece afara, e rece in casa, e rece in pat și in inima mea…
Fugim pentru a nu ne privi și atinge… Vina ne-o plasam din burta in burta, dar oare a cui e reala vina? A cui e vina ca am pierdut in buzunar inima de o nu o mai pot găsi sa o pun la loc…
O caut… mi se pare ca o găsesc, încerc sa o lipesc de locul ei, ușor se încălzește apoi brusc dispare…
Era vina distantei; era vina “controlului meu”, exagerat după părerea prietenilor tai; a fost și vina faptului ca e greu sa renunți la libertate când apare un copil; era vina celui de-al doilea copil ca ma obosea; era din vina mea ca nu dorm cu tine; era din vina… acum a cui vina e ca nu ai ochi sa ma privești…? Verși amar pe mine fără sa te ștergi la gura.
Vina care mereu este… dar cui ii aparține nimeni nu știe… mereu e a altcuiva, e cineva/ceva … dar oare e așa?
Sau e vina dragostei ce ne-o imaginam și nu o avem?
Oare e destul un “te iubesc”?
Oare sunt destule zile/ore/minute și chiar clipe împreuna care sa ajungă ?
Oare e suficientă interfața șubreda ce poate crapă in orice clipa?
Dragostea nu e cea care ar trebui sa o simți indiferent ce anotimp e in casa?
Nu e dragostea cumva compromisul ce nu trebuie sa fie compromis?
… aștept răspunsul dragostei din inima pierdută in buzunar… aștept sa treacă toamna sa îngheț de tot inima pentru ca la primăvara, când totul se va topi… inima din a sa hibernare va răsufla din nou usurata…

Pentru inima mea, cu mult dor!

Standard

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *